E o secundă care te minte, Monşer,

sau care se lasă minţită cu atâta uşurinţă,

încât te întrebi, dacă e mister

sau curată nesăbuinţă

într-o anume rotire sau e un pas pătrat

al gândului în orizonturi

sau cine ştie,

poate e chiar o formă perversă de păcat.

 

Am adus ieri secunda ce fugise cu un bătrân cavaler.

În mantia lui, viermii de mătase erau încă vii,

ţeseau o altă secundă furată

şi n-am să ştiu niciodată,

de ce trăiesc secundele cerate în muzee

sau poate doar un gând s-ar potrivi

peste năstruşnica  viaţă

ce are în puiucul ei

ascunse toate măştile din colivii.

 

Monşer, mi-e dor de vinul sec  ce l-am băut

într-o dugheană mare, unde butoaiele de bere

se înecau în cercurile mici

ale secundei  cu himere,

o simfonie despre marele nimic

în care pălărierul cu-ale lui coliere

strângea de gât un purice pitit

ce tremura în mantia-bufon,

şi înţepa ca viespea-n miere

un vierme de mătase-n hexagon.

 

Mi-e dor de palma pălărierului de ar ascunde

un gând de mintea unui om.

Monşer, e o secundă ce ne minte

şi-o face de bontón.

 

© Ioana Haitchi, 15.05.2015, Klausenburg

Foto: Ioana Haitchi, “Without eyes”

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate